Politica

Gheorghe Mihăilescu, posibil candidat PSD pentru Primăria Râmnicului

După ce s-a dus vestea că fostul director general al APAVIL Cristian Jianu ar urma să reprezinte PNL în competiţia pentru Primăria Râmnicului, în perspectiva alegerilor locale din iunie 2020, iar Virgil Pârvulescu, de la ANAF, s-ar putea să candideze din partea USR, PSD a început să caute o variantă cel puţin la fel de bună. Potrivit unor surse din interiorul fostului partid de guvernământ, în acest moment, cele mai mari şanse să fie lansat în lupta pentru scaunul ocupat de Mircia Gutău (PER) le are Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Romsilva. După schimbarea guvernului, împotriva acestuia din urmă a început o „vânătoare” destul de urâtă şi se încearcă să i se fabrice tot felul de mizerii. Una dintre acestea ar fi legată de faptul că ar fi dispus retragerea unei plângeri penale într-un dosar în care miza o reprezintă 43.227 de hectare de pădure, proprietatea statului. Alt atac, prin intermediul presei, a pornit de la numirea sa în funcţie, în octombrie 2018, ca „răsplată pentru faptul că, în toamna trecută, PSD Vâlcea l-a susţinut pe Dragnea în confruntarea cu Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Marian Neacşu”. Să sperăm că niciuna dintre aceste porcării nu-l va demobiliza, iar după ce se va întoarce din concediu le va fi demonta!

Articole Similare

Back to top button