Fără categorieLiga NationalaDiverseHandbal

A fost ales noul preşedinte al FRH! Final pe muchie de cuţit între Narcisa Lecuşanu şi Alexandru Dedu!

* fosta handbalistă de la Oltchim a obţinut doar 99 de voturi, în timp ce actualul şi viitorul preşedinte al Federaţiei a adunat 100

În această după amiază, în Capitală, s-a desfăşurat Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal. Cu acest prilej, au avut loc şi alegerile pentru funcţiile de conducere. Aşa cum se cunoaşte, în lupta pentru preşedinţie s-au înscris trei candidaţi: Alexandru Dedu (care a condus Federaţia din 2014), Narcisa Lecuşanu şi Robert Licu.
După primul tur de scrutin, Dedu a adunat 99 de voturi, Lecuşanu – 94, iar Licu – doar 6. După eşec, acesta din urmă a anunţat că doreşte ca, în turul 2, simpatizanţii săi să-i acorde voturile Narcisei Lecuşanu. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat întocmai, fosta handbalistă de la Oltchim ar fi câştigat alegerile cu 100-99. Numai că situaţia a fost cu totul alta, deoarece unul dintre delegaţii prezenţi „a întors armele”. Astfel, Narcisa Lecuşanu (41 de ani) a avut 99, iar Alexandru Dedu a fost cel care a strâns cele 100 de voturi necesare pentru a rămâne încă 4 ani în funcţie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button