Liga 6

Flacăra Horezu a pierdut cu CSU II Craiova. Adi Popa mai ia încă trei jucători

Flacăra Horezu a pierdut cu scorul de 3-1 ultimul meci amical disputat în deplasare, la CSU II Craiova. Antrenorul-jucătorul Adrian Popa a anunţat că va mai face trei transferuri, urmând să aducă jucători din alte judeţe. „Deocamdată, nu le dau numele, pentru că nu vreau să-i pierd. Am mai anunţat că i-am adus pe Pârvu şi Iordache, după care ei au preferat să semneze cu CS Şirineasa. Am reuşit însă să aduc un junior B de la fosta CSM Rm. Vâlcea. Este vorba de Ionuţ Simeanu. Nu o să mai jucăm nici un amical. Vom face doar antrenamente până la reluarea campionatului. Din păcate, ni s-au accidentat şi Gheorghescu şi Schianu cu Craiova II. Am încredere că se vor reface cât mai repede”, a declarat Adrian Popa. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button