Liga 6

Flacăra Horezu l-a achiziţionat pe nigerianul Samson Nwabueze

* lidera din Superligă s-a întărit şi între buturi, prin transferul veteranului Dorin Hârşu (45 de ani), care a evoluat în ultimii doi ani la Minerul Costeşti

Conducătorii clubului Flacăra Horezu au reuşit să ajungă la un acord cu nigerianul Samson Nwabueze, pentru a-l aduce pe acesta în Treapt. Aşa cum se cunoaşte, fostul fotbalist de la Damila Măciuca şi CSM Rm. Vâlcea (din perioada 2012-2016), a mai evoluat la Pandurii Tg. Jiu (în cea de-a doua jumătate a sezonului 2016-2017), iar în prima parte a actualului campionat a fost elevul lui Erik Lincar la Academica Clinceni. În această iarnă, fundaşul dreapta în vârstă de 30 de ani a încercat să se transfere în Liga I, la Juventus Bucureşti, dar mutarea nu s-a concretizat. În aceste condiţii, Samson Nwabueze a luat decizia de a se întoarce la Vâlcea, pentru a fi şi mai aproape de soţia şi băieţelul său, Gabriel, care nu are decât un an şi trei luni.

În actualul sezon al Ligii a II-a, noul fundaş dreapta din Treapt a evoluat în 1386 de minute pentru Academica Clinceni

Demn de menţionat este faptul că, în actualul sezon al Ligii a II-a, Samson Nwabueze a evoluat în 19 din cele 21 de meciuri disputate de Academica Clinceni. În nu mai puţin de 12 dintre acestea, Samson Nwabueze a evoluat integral, în cinci a început ca titular, dar a fost înlocuit (o dată în prima repriză şi de patru ori după pauză), iar în alte două a intrat pe teren în repriza secundă. În total, nigerianul a bifat 1386 de minute (la care se adaugă cele din prelungiri), în tricoul formaţiei ilfovene. Bilanţul fantastic din sezonul actual îl transformă automat pe Samson Nwabueze în cel mai în formă jucător din acest moment din lotul Flacărei Horezu.
Altfel, tot în această perioadă, lidera incontestabilă din Superligă s-a întărit şi între buturi, prin transferul veteranului Dorin Hârşu (45 de ani), care a evoluat în ultimii doi ani la Minerul Costeşti. El va fi fi rezerva experimentatului Florin Matache (35 de ani). (N.C.)

Meciurile şi minutele jucate de Samson Nwabueze pentru Academica Clinceni în acest sezon:

• Etapa I: Academica Clinceni – Dunărea Călăraşi *) 4-1 (0-1)
*) integralist

• Etapa a II-a: Olimpia Satu Mare – Academica Clinceni *) 1-1 (1-0)
*) integralist

• Etapa a III-a: Academica Clinceni – UTA Arad *) 0-3 (0-1)
*) înlocuit în minutul 60

• Etapa a IV-a: Pandurii Tg. Jiu – Academica Clinceni *) 1-2 (0-1)
*) integralist

• Etapa a V-a: Academica Clinceni – ASU Poli Timişoara *) 2-3 (2-2)
*) integralist

• Etapa a VI-a: Ştiinţa Miroslava – Academica Clinceni *) 1-2 (0-2)
*) înlocuit în minutul 67

• Etapa a VII-a: Academica Clinceni – Foresta Suceava *) 2-0 (0-0)
*) integralist

• Etapa a VIII-a: Luceafărul Oradea – Academica Clinceni *) 1-1 (0-0)
*) înlocuit în minutul 58

• Etapa a IX-a: Academica Clinceni – Ripensia Timişoara *) 2-1 (1-0)
*) a intrat pe teren în minutul 72

• Etapa a X-a: ASA Tg. Mureş – Academica Clinceni *) 1-1 (0-0)
*) a intrat pe teren în minutul 81

• Etapa a XI-a: Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila *) 2-1 (1-0)
*) integralist

• Etapa a XII-a: FC Argeş Piteşti – Academica Clinceni *) 1-1 (0-1)
*) nu a evoluat deloc

• Etapa a XIII-a: Academica Cliceni – Chindia Târgovişte *) 0-2 (0-1)
*) înlocuit în minutul 18

• Etapa a XIV-a: Metaloglobus Bucureşti – Academica Clinceni *) 0-0
*) integralist

• Etapa a XV-a: Academica Clinceni – Sportul Snagov *) 2-1 (1-0)
*) integralist

• Etapa a XVI-a: Academica Clinceni – CS Mioveni *) 3-1 (0-1)
*) integralist

• Etapa a XVII-a: AFC Hermannstadt – Academica Clinceni *) 2-0 (1-0)
*) integralist

• Etapa a XVIII-a: Academica Clinceni – CS Baloteşti *) 5-2 (2-0)
*) înlocuit în minutul 76

• Etapa a XIX-a: CS Afumaţi – Academica Clinceni *) 1-0 (1-0)
*) integralist

• Etapa a XX-a: Dunărea Călăraşi – Academica Clinceni *) 4-0 (2-0)
*) integralist

• Etapa a XXI-a: Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare *) 4-1 (2-0)
*) nu a evoluat deloc

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button