Liga 6

FC Păuşeşti Otăsău îşi definitivează lotul în această săptămână. Andrei Fistogeanu, printre noii veniţi

FC Păuşeşti Otăsău este pregătită pentru revenirea în eşalonul de elită judeţean. Din nucleul din sezonul trecut vor rămâne aproape toţi jucătorii. Doar Neaţă şi-a exprimat intenţia de a merge să joace pentru FC Băbeni. Formaţia primarului Cătălin Avan îşi doreşte o comportare bună în Superligă şi tocmai de aceea a încercat să consolideze lotul. Iulian Toabeş a precizat că sunt vizaţi, pentru transfer, 4-5 fotbalişti cu experienţă (care să acopere posturile deficitare), care-au evoluat în sezonul trecut pentru echipe situate pe podium în „Elită”. Oficiali de la FCPO nu au anunţat, încă, numele noilor veniţi.

„Săptămâna aceasta mergem la AJF să oficializăm transferurile. Nu putem să oferim amănunte în privinţa noilor veniţi până când nu avem certitudinea că ei vor juca pentru echipa noastră”, a subliniat Iulică Toabeş. Din alte surse ştim, însă, că printre jucătorii pe care primarul Cătălin Avan ar urma să se bazeze în noul sezon se regăseşte şi Andrei Fistogeanu, fostul căpitan al echipei Viitorul Dăeşti, formaţie alături de care a obţinut promovarea în Liga a III-a. „Fisto” s-a despărţit în această vară de trupa lui Popolan, iar în perioada de pauză competiţională a jucat atât pentru Cozia Călimăneşti, cât şi pentru FCPO. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button