Liga 6

FC Băbeni a transferat numai jucători de Superligă

FC Băbeni a început tratativele cu jucătorii pe care vrea să-i legitimize în sezonul următor de Superligă. Preşedintele clubului, Emil Zaharioiu (FOTO), a precizat că a ajuns la un acord cu Radu Rădulescu, de la Viitorul Dăeşti, dar şi cu Mădălin Bărzăgeanu, Ovidiu Ciortan şi Ionuţ Armeanu. „Important e să-i legităm. Mai purtăm negocieri cu jucători de la echipe puternice din Superligă, dar, deocamdată, nu am primit un răspuns afirmativ din partea lor. Lista de transferuri rămâne deschisă. Ne dorim să aducem cât mai mulţi fotbalişti cu experienţă. Pentru a ne îmbunătăţi jocul, vom lua şi mai multe amicale. Printre echipele cu care vom juca se numără Oltul Drăgoeşti, pe care o vom întâlni sâmbăta aceasta şi Chimia Rm. Vâlcea. Un alt amical pe care vrem să-l disputăm este cu Unirea Tomşani. În perioada 13-18 august, vrem să facem şi un cantonament, la Brezoi. Fotbaliştii se vor caza la Hotel Class. Până atunci, vrem să facem lotul, ca să nu avem surprize”, a precizat Emil Zaharioiu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button