Liga 6

După două remize consecutive, FC Băbeni a reuşit să obţină un succes concludent la Budeşti

În vară, la FC Băbeni, echipă care s-a salvat in-extremis de la retrogradarea în Liga a IV-a, s-au produs schimbări importante. Pe banca tehnică a ajuns Iulică Dincă, iar în lot au apărut multe noutăţi. Pentru omogenizarea lotului era nevoie de timp, iar băbenarii nu l-au avut la dispoziţie. În plus, în primele etape, au avut parte şi de adverari redutabili. Mai întâi au jucat cu principala favorită la câştigarea Superligii, Minerul Costeşti. Au pierdut întâlnirea cu 5-3, însă gazdele au lăsat o impresie bună. A urmat o deplasare grea, la Tomşani, de unde elevii lui Iulică Dincă s-au întors cu un punct (3-3), iar apoi duelul de pe teren propriu cu Oltul Drăgoeşti, încheiat tot la egalitate (1-1). A venit, însă şi vremea primului succes. Sâmbătă, 14 septembrie, FC Băbeni a câştigat la scor de tenis, cu 6-1, partida de la Budeşti, cu Viitorul, din localitate. ”Gazdele au condus cu 1-0. Au marcat dintr-o lovitură liberă. Apoi meciul a fost unul fără istoric. S-a terminat 6-1 pentru noi. După părerea mea, diferenţa putea fi şi mai mare. Au marcat Laurenţiu Cazan, de trei ori, Sorin Dumitrescu (FOTO), de două ori şi Nicuşor Călin. Ne bucurăm pentru acest rezultat. Acum sperăm să legăm victoriile. Am avut mulţi jucători noi veniţi la echipă şi nu e uşor să-i integrezi aşa rapid, să funcţioneze totul, din prima, perfect. Dar acum suntem pe drumul cel bun. Încet-încet, încep să se aşeze lucrurile. Domnul primar Bogdan Ștefan a spus că-şi doreşte o clasare pe unul din primele trei locuri. Sperăm să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor. Miercuri, în intermediară, jucăm acasă, cu Chimia. Ne dorim, bineînţeles, victoria”, a precizat vicepreşedintele clubului FC Băbeni, Nicuşor Bivolaru, după succesul de la Budeşti. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button