Diverse

Duminică, din nou muzică şi dansuri populare, în Scuarul “Mircea cel Bătrân”

Duminică, pe 22 aprilie, în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, va avea un nou eveniment din ciclul „Vine, vine primăvara, în Scuarul Mircea cel Bătrân”. Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al primăriei, a anunţat că spectacolul folcloric programat să înceapă la ora 13.00 va aduce pe scenă „Rapsodia Vâlceană”, de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Creaţiei Tradiţionale Vâlcea, Ansamblul „La Obârşia Lotrului”, din Voineasa, dar şi căluşarii din Şirineasa. „Timp de 3 ore, iubitorii tradiţiilor vâlcene vor putea savura acest spectacol, cu atât mai mult cu cât prognoza meteo anunţă o vreme deosebit de frumoasă. Ansamblul Rapsodia Vâlceană va mai fi prezent în Scuarul Mircea cel Bătrân şi cu alte ocazii, în această vară, prin amabilitatea conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea şi spre bucuria celor care îndrăgesc folclorul autentic”, a mai precizat reprezentantul municipalităţii.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button