Editorial Politic

Cronica TV

Gheorghe cât un puric

Parcă s-a mai dezmorţit un pic media vâlceană în ultimul timp. La VTV, aşezat pe un fotoliu comod, domnul Smeoreanu îşi pofteşte invitaţii la masă. Dar nu le dă nimic de mâncare. Ei stau aşa, cocoţaţi, împărţindu-şi spaţiul şi vorbele în timp ce submogulul îi priveşte relaxat. Vin ei politicieni unul câte unul să-l asculte pe maestru din poziţia lui hamangistică. El e la propriu teluric. Ei sunt la figurat în nori. Dar să lăsăm decorul şi să intrăm în fond. Ştim bine, PDL-ul are dreptate. PSD-ul ar fi mai bun dacă s-ar alia cu ei. Frâncu are ceva cu dictatura, tot vorbeşte de ea. Adică nu vorbeşte el, dă Smeo’ în reluare şi uite aşa comentează toţi. Din când în când, mai interactiv, activează şi lucrătorul Veronel, analist independent în cadrul PDL. Cel mai masochist mi se pare Pistol. Vine el, explică cum e treaba cu PIB-ul, cu administraţia şi cum închide telefonul, e arkadiat de nu se vede. L-am vazut şi pe Vlădoiu, se lupta, se lupta, se lupta… dar scriitorul nu oboseşte. Pesemne că fotoliul crem are secretul energetic. Maratonul ideatic al criteriilor are în general structură repetitivă. Câteodată, însă, invitatul te îndrumă la depăşire. E cazul întâlnirii cu Dan Puric, un manual închis şi concentrat despre cum să depăşeşti cu eleganţă constrângerile moderatorului. Pentru mine, nici nu au mai contat adevărurile lui Puric. Mă uitam cu emoţie la emisiune, ca la un film poliţist. Trăiam cu teama că poate fi distrus un mit cotidian, că poate fi terfelită o idee. Şi cum mergea treaba, cam într-acolo ne duceam. Întrebări generale cu răspunsuri greu de dat îl bombardau pe Puric. Mi-a părut căzut mimul pe jumătatea orei. Răspundea cu citate, parcă strâmb în luntrea lui Gheorghe. Şi vine şi treaba cu dacii şi Herodot. Schilodit de neştiinţa citatului, lovit în plexul sufletului, Puric se ridică deodată şi apoi zdrobeşte platoul. Curge din el viul, şiroaie de adevăr stropesc gazda care, la final, mulţumită parcă de sine, închide trezită de răcoarea lichidului, cu sentimentul aceluia care regretă că nu a făcut destul rău, dar măcar e mulţumit că a făcut puţin bine. Sunt micile doze de memorabilitate, cum memorabile au fost vorbele lui Giuvara din emisiunea lui Silviu Popescu. Mi-a plăcut trecerea de la istoric la seniorul liberal de Vâlcea Jean Decuseară şi mai apoi la Bogdan Pistol. Vibrante trilurile lui Silviu când îşi ia mantia de unic luptător. Strigă din pustiul luptei sale, cu tăria unui anunţ al PCC-ului. A fost săptămâna lui Popescu. Editorialele sale despre fondatorii Curierului au trezit discuţii şi pasiuni. Măcar între fondatori, şi tot au fost discuţii. Am lăsat la sfârşit două emisiuni cu Jana şi Bogdan Popescu, care m-au amuzat şi întristat în acelaşi timp. Cu figura lui de copil ferit de lume, tânărul Romeo Rădulescu îşi ascunde ideile sub o freză stufoasă. Dar le ascunde bine, cred că nu le găseşte nimeni. Domnul cu ghinion de la „13” le caută în emisiunea cu arhitectul Suciu, cu sfiala unuia care repetă la nesfârşit că nu se pricepe. Bun, am înţeles că nu vă pricepeţi la urbanism, dar ce nu am înţeles e la ce se pricepe domnul vice’. Că arhitect am înţeles că nu avem, registrul spaţiilor verzi nu, iar de PUG n-avem nevoie ca să putem să ne facem treburile. Impresionantă prestaţia lui Suciu, pe care mi l-aş mai dori pe ecran. Se mai curăţă şi simţurile noastre. Cam atât pentru săptămâna asta, despre ce ar fi dacă n-ar exista posturile locale, regionale şi naţionale din Vâlcea.

De Torpilat TEVESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button