Liga 6

Cozia Călimăneşti a luat un jucător de la „Gică Hagi”. Şi Marinel Ciocotoiu a spus DA!

Cozia Călimăneşti s-a mişcat cel mai mult pe piaţa transferurilor, reuşind să-şi schimbe radical lotul pe care l-a avut la dispoziţie în sezonul trecut. Ultima achiziţie a antrenorului Vasile Ilinca este Marinel Ciocotoiu (FOTO), care a evoluat la CS Şirineasa, în Liga a III-a. El a evoluat aproape 400 de minute în sezonul trecut, iar, acum, vrea să contribuie la o nouă performanţă: promovarea în Liga a III-a, cu Cozia Călimăneşti. Un alt jucător pe care Vasile Ilinca l-a luat la noua sa echipă este Alberto Ştefan, care a fost legitimat la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”. „E o perioadă în care încerc să definitivez lotul. Pe mine nu mă interesează neapărat numele jucătorilor care au venit sau vor veni în lot. Eu vreau să-i văd în acţiune, să văd că mingea merge bine… Voi mai testa şi câţiva jucători de la republicanii A de la fosta CSM Rm. Vâlcea. O să mai luăm un amical vineri, de la 18.30, cu Stejarul Vlădeşti”, a declarat Vasile Ilinca. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button