Fără categorieLiga 6Fotbal

Cavalerul Trac Cernişoara pierde unul dintre cei mai buni marcatori ai săi, pe Dacian Ivănoiu

Baiasu PetrePetre Băiaşu a precizat că echipa pe care o antrenează, Cavalerul Trac Cernişoara, nu se va mai baza în următoarele meciuri oficiale pe unul dintre cei mai buni marcatori ai săi. Este vorba de Dacian Ivănoiu, care va pleca la muncă în Anglia. El a evoluat, de-a lungul anilor, pentru Ghecon Lăpuşata, AS Şirineasa, Luncavăţul Popeşti şi Experti 2000 Popeşti. „Va fi o pierdere mare, deoarece el ne-a ajutat foarte mult până acum. În afară de el, vor mai pleca 3-4 jucători, printre care se numără Bloţu şi Rădoi. În aceste condiţii, va trebui să facem neapărat câteva transferuri, care să ne majoreze şansele de a termina sezonul în careul de aşi. Eu am acordul verbal al jucătorilor doriţi, pe care sper să-i legitimez în această săptămână”, a spus Petre Băiaşu. Dacian Ivănoiu le-a mulţumit colegilor pentru toate clipele frumoase petrecute împreună şi le-a urat succes în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivului. „M-am simţit excelent alături de ei. Au fost a doua mea familie. Cred mult în valoarea lor şi sunt convins că au puterea de a termina pe podium”, a transmis Dacian Ivănoiu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button