Liga Nationala

Ca pe vremea Oltchim-ului! Vâlcea dă ”grosul” jucătoarelor la echipa naţională

Sâmbătă, 21 septembrie, va fi meci mare în handbalul românesc. Campioana şi vicecampioana se întâlnesc în Sala ”Traian”. Până la jocul direct, SCM Rm. Vâlcea a câştigat deja o primă luptă. Formaţia de la poalele Capelei dă ”grosul” jucătoarelor la echipa naţională, precum pe vremea Oltchim-ului, cea mai titrată echipă din istoria handbalului feminin românesc. Selecţionerul Tomas Ryde, care este şi antrenorul echipei bucureştene, a convocat şase jucătoare de la SCM, iar de la CSM, doar cinci. Merg la prima reprezentativă Yuliya Dumanska, Diana Ciucă, Andreea Adespii, Cristina Florica, Raluca Băcăoanu şi Mădălina Zamfirescu. De la CSM Bucureşti vor îmbrăca tricoul tricolor Cristina Neagu, Crina Pintea, Denisa Dedu, Laura Chiper Moisă, Gabriela Perianu. Pe locul 3 în topul cluburilor care dau jucătoare la Naţionala de senioare se află Corona Braşov, cu trei jucătoare (Eliza Buceschi, Cristina Laslo şi Daria Bucur), Dunărea Brăila şi Minaur au câte două jucătoare la prima reprezentativă (Bianca Tiron şi Aneta Udriştoiu, respectiv Andreea Popa şi Anca Polocoşer), iar Gloria Buzău, Gloria Bistriţa şi CSM Slatina, câte una (Ana Maria Popa, Valentina Ardean şi Lorena Ostase). În total, au fost convocate 21 de jucătoare pentru primele două meciuri din campania de calificare la Campionatul European din 2020. ”Tricolorele” vor juca pe teren propriu partida cu Ucraina. Aceasta va avea loc miercuri, 25 septembrie, de la ora 18.30, la Braşov. Întâlnirea cu Insulele Feroe este programată pe 29 septembrie. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button