Administratie

Autorităţile din Dănicei aşteaptă sprijin de la CJV pentru reabilitarea DJ 678 B

În această perioadă, la Dănicei se lucrează la modernizarea ultimei porţiuni a drumului DC 181 Dealul Lăunele-Dealul Scheii. Investiţia, derulată prin PNDL, a presupus asfaltarea drumului pe o lungime totală de 5 kilometri. Au mai rămas doar 800 de metri. „DC 181 e pregătit pentru asfaltare. Sperăm să finalizăm întreg proiectul în acest an. După ce turnăm asfaltul pe ultimii 800 de metri, lucru care se va întâmpla săptămâna aceasta, vom continua lucrările de amenajare a rigolelor. Mai avem vreo 3 kilometri de rigole”, a precizat Mihai Cernătescu, viceprimarul comunei Dănicei. Autorităţile din Dănicei au promisiuni că şi DJ 678 B va fi reabilitat. „Preşedintele CJV, Costi Rădulescu, i-a promis primarului Dumitru Pirneci că miercuri, 24 iulie, va veni la Dănicei să facă o evaluare a DJ 678 B. Sunt premise ca acesta să fie reabilitat. Drumul are o vechime de peste 50 de ani. De-a lungul timpului s-au realizat mici reabilitări. Acum vreo 3-4 ani, s-a turnat covor asfaltic pe un kilometru, însă acest drum se întinde pe o lungime totală de 9,8 kilometri. Traversează localitatea noastră şi merge spre Vitomireşti, în judeţul Olt. Am înţeles că şi în comuna vecină, Cuca, încep lucrările de reabilitare. Acolo drumul se află într-o stare de degradare şi mai avansată. DJ 678 B face legătura cu DN 7. Sper să găsim înţelegere la Consiliul Judeţean, iar acest drum să intre în procesul de modernizare”, a adăugat viceprimarul din Dănicei. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button