Liga Nationala

Aurelian Roşca: „Vrem să reînnoim tradiţia handbalului vâlcean şi să umplem Polivalenta”

La reunirea HCM-ului, noul antrenor ale echipei vâlcene a vorbit despre planurile pe care le are în noul sezon competiţional. „Vrem să facem o echipă competitivă, care să ne permită la sfârşitul acestui sezon să participăm în cupele europene şi să reînnoim tradiţia handbalului vâlcean, să facem un joc de calitate şi să umplem Sala Sporturilor «Traian». Vom realiza acest lucru cu aceste minunate fete, în primul rând, multe dintre ele, componente ale loturilor naţionale de senioare. Chiar dacă media de vârstă este scăzută, de 24,7 ani, au foarte multă experienţă şi avem încredere în ele. Staff-ul tehnic este unul în care se îmbină experienţa, maturitatea şi tinereţea, iar cel medical şi-a probat experienţa atât anul trecut, cât şi în cupele europene. Avem, de asemenea, şi o conducere cu mare experienţă. Sunt foarte multe jucătoare noi şi tocmai de aceea avem responsabilitatea să omogenizăm acest colectiv. Vom desfăşura pregătirea pe plan local, unde dispunem de toate condiţiile pentru ce ne-am propus. Vom avea 15 jocuri de pregătire, necesare pentru a cimenta relaţiile de cuplu. Sunt încrezător în acest colectiv. E un obiectiv îndrăzneţ, dar ştiu că dacă îţi propui puţin, puţin realizezi. Noi ne propunem mult şi dorim să obţinem mult. Vă invit pe toţi să veniţi lângă echipă şi să ne bucurăm împreună pentru fiecare succes”, a spus Aurelian Roşca, noul antrenor principal de la HCM Rm. Vâlcea. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button