Diverse

Ansamblul „Junii Mălăieni”, invitat la Chişinău

Ansamblul „Junii Mălăieni” a devenit un bun ambasador al comunei Mălaia, atât în ţară, cât şi peste hotare. Tinerii folclorişti din nordul judeţului s-au bucurat de aprecieri şi au cucerit numeroase premii la toate festivalurile tradiţionale la care au participat până în acest moment. Potrivit primarului Gabriel Ţolea, formaţia din Mălaia va fi prezentă, în vară, la un alt eveniment de anvergură, care va avea loc în afara graniţelor ţării. Astfel, dacă anul trecut, „Junii Mălăieni” au făcut deplasarea în Grecia, de această dată vor vizita şi Republica Moldova, un loc cu o puternică tradiţie românească. Alesul PNL a afirmat că ansamblul comunei Mălaia va participa la două manifestări culturale în acelaşi timp. Este vorba de Festivalul Neamului „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi de Festivalul Internaţional de Folclor „Cântă cucu-n Bucovina”, care se vor desfăşura în perioada 3-8 iulie, la Chişinău. „Vă mulţumim pentru dragostea de neam şi ţară şi vă invităm să participaţi la două dintre cele mai mari eveniment culturale ale românilor de pretutindeni”, se spune în invitaţia pe care primarul Gabriel Ţolea a primit-o, de curând, din partea Centrului Cultural European „Dacia”, din Chişinău, care va organiza cele două festivaluri de peste Prut. „Din câte am înţeles, evenimentele vor aduna foarte mulţi români din toate colţurile ţării pe care ne-a lăsat-o strămoşii noştri, în care să fim uniţi, nu dezbinaţi, să vorbim aceeaşi limbă şi să avem aceeaşi istorie. Astfel, la aceste manifestări culturale sunt aşteptaţi să fie prezenţi peste 1000 de participaţi. De aceea, ne bucurăm că şi ansamblul nostru a fost remarcat de către organizatori şi invitat să participe la cele două festivaluri de la Chişinău”, a conchis primarul comunei Mălaia, Gabriel Ţolea. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button