Diverse

Ana Maria Săndulescu îi ajută pe cei mai buni elevi din Pietrari să viziteze toată Europa

Şcoala Pietrari este un model de eficienţă şi profesionalism la nivel judeţean, care şi-a propus, în fiecare an, o rată de promovare de 100 % la examenul de Capacitate. Unitatea şcolară este condusă de managerul Ana Maria Săndulescu, profesoară de Limba Română. Ea a reuşit, împreună cu colectivul de cadre didactice, să obţină finanţare prin programul Erasmus, care sprijină educaţia, tineretul şi sportul în Europa. Cu ajutorul acestui proiect, cei mai buni trei copii din Pietrari (cu vârsta minimă de 14 ani şi cunoscători de Limba Engleză) vor merge în Portugalia – în luna octombrie, Turcia – noiembrie şi Italia – anul viitor. „Până acum, copiii au fost în Bulgaria şi Polonia. Şcoala Pietrari este singura din mediul rural vâlcean care a obţinut o astfel de finanţare. Aş dori să le mulţumesc colegilor de catedră, care sunt deosebiţi şi dedicaţi meseriei lor. La noi, nu există nu se poate. Suntem în slujba copiilor, pe care vrem să îi vedem la un nivel cât mai sus”, a spus managerul Şcolii Gimnaziale Pietrari. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button