Social

Ambulanţele din Vâlcea au aproape un milion de kilometri parcurşi fiecare

• senatorul Bulacu intervine pe acest subiect la ministrul Sănătăţii

Senatorul Romulus Bulacu i-a semnalat ministrului Sănătăţii că, în Vâlcea, dar şi în celelalte judeţe din ţară, parcurile auto ale serviciilor de ambulanţă trebuie dotate cu mijloace de transport corespunzătoare. „Mașinile utilizate în prezent pentru situațiile de urgențe medicale sunt învechite și uzate. Pun în pericol atât viața pacienților, cât şi a angajaților. Peste jumătate dintre ambulanțele utilizate ar trebui casate și înlocuite!”, i-a transmis parlamentarul PNL Sorinei Pintea, după mai multe întâlniri cu medici şi pacienţi din judeţ.

Intrând în detalii, senatorul Romulus Bulacu a făcut cunoscut că, la nivelul județului Vâlcea, din 45 de ambulanțe, 65 % sunt mai vechi de 10 ani şi aproape jumătate depășesc 800.000 de km. parcurși, numărul maxim acceptat pentru autospeciale. „Pentru că cetățenii au dreptul la servicii medicale de calitate, investițiile în sănătate sunt prioritare. Programul dumneavoastră de guvernare prevede pe lângă, înlocuirea treptată a parcului actual și câte o ambulanță pentru fiecare comună. Avem în acest moment peste 1000 de ambulanțe la nivel național, 2859 de comune  și 326 de orașe. Pentru a respecta programul de guvernare și promisiunile electorale, ar fi nevoie de cel puțin 4000 de mașini noi. (…) Câte ambulanțe ați achiziționat în total în anul 2017 și pentru ce județe? Câte autospeciale preconizați că vor fi achiziționate până la finalul anului 2018 și pentru ce județe? În câte comune ale țării ați reușit să aplicați prevederea dotării cu ambulanță?”, a întrebat-o reprezentantul PNL pe Sorina Pintea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button