Liga IV

Serban renunta la conducerea echipei

Schimbări importante la Luncavăţul Popeşti

Şerban renunţă la conducerea echipei

* el va deveni un fel de Gigi Becali, iar pe post de MM Stoica trece Cătălin Sima
 
În perioada următoare, la nivelul conducerii echipei de fotbal divizionare D, Luncavăţul Popeşti, vor avea loc schimbări importante. Primarul Şerban şi-a manifestat deja intenţia de a renunţa la funcţia de preşedinte pe care o ocupa până acum în favoarea lui Cătălin Sima, consilier local şi poştaşul comunei. A făcut acest lucru pentru că „eu consider că omul cu prea multe funcţii nu mai are eficacitate. Eu o să am aceeaşi implicare. O să fiu un fel de Gigi Becali la Popeşti. Voi îndeplini doar statutul de finanţator”, a spus Şerban, care ne-a asigurat că „echipa se menţine în campionat, indiferent de ce vor stabili consilierii”.
Altfel, în acest retur vor avea loc şi alte modificări: „readucem câţiva jucători care au mai evoluat la noi. Printre aceştia se numără şi Gelu Bărbărie, fiul rătăcitor al comunei care doreşte să revină la forma care l-a consacrat. Cu el, se va reîntoarce şi speranţa fotbalului vâlcean, Daniel Săndulescu”, a mai menţionat Becali de Popeşti. Însă, pe lângă aceste achiziţii, Luncavăţul mai are şi pierderi: unul dintre cei mai reprezentativi jucători, Florin Şerban va pleca la muncă în Spania, însă a promis să ajute echipa, în limita posibilităţilor, şi de acolo.
 

Principalul obiectiv: semifinalele Cupei României

Proiectele de viitor vizează modernizarea bazei sportive, o investiţie de durată care se va face în funcţie de bugetul care va fi alocat. Pe termen scurt, legat de rezultatele echipei, oficialii grupării divizionare D îşi doresc, în principal, să acceadă cel puţin în semifinalele Cupei României pentru a prinde un meci pe stadionul „Municipal”. Iar în campionat, să termine undeva în prima jumătate a clasamentului, dar neapărat înaintea Goleştiului. De fapt, ambiţiile cele mai mari, unde nu concep altceva decât victoria, vor fi la meciurile cu vecinele AS Şirineasa şi Luceafărul Pesceana. Cel puţin în privinţa uneia dintre ele, a formaţiei pregătite de Lucian Catargiu, primarul Şerban asigură că: „În prima etapă, la Popeşti va fi un fel de «Groapă cu Lei» pentru că la Pesceana nu au dat dovadă de sportivitate şi de aceea nu vor fi menajaţi. Li se va răspunde cu aceeaşi «monedă»”. De asemenea, speră să răzbune rezultatul din tur cu Minerul Berbeşti pentru că „de când sunt eu în fotbal nu am luat mai mult de 6-7 goluri. Ei ne-au dat 12”, a spus cel poreclit Trâmbiţă.
Pentru că-şi doresc continuitate în acest eşalon, din sezonul viitor Luncavăţul Popeşti, ca de altfel toate divizionarele D, ar putea fi obligată să-şi formeze o echipă de juniori. Această idee nu-l sperie pe primul edil al comunei: „Susţin ideea reînfiinţării echipelor de juniori la Divizia D, dar într-o altă formulă. Ar fi ideal să se facă turnee periodice, pe zone. Anul acesta sperăm să avem o bună colaborare şi cu Pătraşcu, profesorul de sport nou venit în localitate care ar putea să atragă tinerii spre fotbal, mai ales că acesta este jucător activ la echipă şi a evoluat chiar şi la un nivel mai înalt, fiind cândva jucătorul Daciei Mioveni”. 

– Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button