Alte sporturi

Atleţii de la CS Chimia, în primele locuri

Săptămâna trecută, atleţii de la CS Chimia Rm. Vâlcea au participat la Bucureşti, la Grand Prix-ul de juniori I, tineret şi seniori, competiţie ce are în vedere calificarea pentru campionatele naţionale ce vor începe luna aceasta. Astfel, antrenoarea Lelioara Alexandrescu, ne-a declarat că rezultatele obţinute la această competiţie au fost mai mult decât satisfăcătoare. „La aceste competiţii de Gran Prix toţi sportivii mei şi-au depăşit performanţele proprii şi s-au clasat pe primele poziţii. Astfel, Adrian Olaru, participant la categoria de vârstă juniori I, a obţinut un merituos loc 3, la proba de 400 de metri, cu timpul de 52’22’’, Cosmin Rădescu s-a clasat pe locul secund la proba de 60 de metri, Alina Predescu a ocupat a treia poziţie la proba de 60 de metri garduri. De asemenea, aş dori să mai remarc aici şi rezultatul bun obţinut de Marian Rădescu la 400 de metri, sportivul clasându-se pe locul 8, iar Mădălin Neaţă, la aceeaşi probă a ocupat poziţia a patra.

 Adrian Olaru a mai participat la 60 de metri plat şi a ocupat locul 4, iar Cosmin Rădescu, locul 6 la 400 de metri plat. Fiecare sportiv şi-a făcut baremul în vederea participării la Naţionalele ce vor începe pe 8 martie la categoria de vârstă juniori I, la care vor participa Olaru şi Rădescu.

Cantonament la Voineasa

Pentru a se pregăti pentru Campionatul Naţional de maraton ce va avea loc la Târgu Jiu pe data de 30 martie, sportivii Valentina Delion şi Vasile Popovici vor efectua începând cu zilele acestea un cantonament de pregătire la Voineasa. De asemenea, tot în staţiunea vâlceană, vor mai fi prezenţi doi sportivi de la Rapid Bucureşti, care vor participa la concurs cu dubla legitimare, atât din partea clubului vâlcean, cât şi de la “feroviari”. Ca obiectiv la acest concurs, antrenoarea Lelioara Alexandrescu şi-a impus obţinerea unei medalii, lucru deloc dificil, asta în cazul în care în ultimii doi ani, prolifica atletă Valentina Delion a obţinut medalia de argint. Antrenoarea mai doreşte ca echipa de băieţi să confirme şi ea prin clasarea pe podium, iar la individual, unul dintre băieţi să aducă o medalie.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button