Liga Nationala

Începutul revirimentului

Oţelul Galaţi – Oltchim Rm. Vâlcea

Începutul revirimentului

   Cu moralul ridicat după revenirea la Oltchim a Steluţei Luca, handbalistele pregătite de Cornel Bădulescu joacă la finele acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 11 martie, de la ora 11.00, la Galaţi, o nouă partidă din cadrul Ligii Naţionale. Aflate într-o criză acută de puncte, jucătoarele vâlcene sunt obligate să facă tot ce le stă în putinţă pentru a câştiga întâlnirea de pe malul Dunării, pentru că altfel echipele ce suflă în ceafa Oltchim-ului vor fi din ce în ce mai motivate de a urca pe locul 3. Altfel, „chimistele” au acum ocazia să-şi ia revanşa după rezultatul de egalitate consemnat în Sala „Traian” în toamna trecută, în turul campionatului.  În cazul în care transferul Steluţei Luca la gruparea vâlceană a fost deja rezolvat, iar căpitanul echipei naţionale a României va decide de comun acord cu conducerea clubului că va evolua în teren, atunci tehnicianul Cornel Bădulescu a scăpat de-o grijă enormă în privinţa unui post de inter. Experienţa şi capacitatea Steluţei Luca de a le mobiliza pe colegele sale credem că poate fi esenţială pentru acest meci, ca şi pentru întregul final de sezon, care se doreşte a fi unul de bun augur, aşa cum declară oficialii vâlceni. Întâlnirea Oţelul – Oltchim va fi condusă de arbitrii Pavel şi State din Buzău. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button