Liga III

Viorel Ciofâcă a părăsit Ghecon-ul

Ciofaca-jucat Ghecon1• în căutare de antrenor, Dan Mazilu nu ştie pe care Lucian să-l aleagă • patronul l-a vrut pe Catargiu, dar până la urmă noul tehnician ar putea fi Giurcă

După ce în etapa trecută a provocat demiterea de la cârma echipei FCM Târgovişte a gemenilor Haralambie şi Gheorghe Becheanu, FC Oltchim a mai făcut o victimă. Aflat la timona echipei Ghecon Lăpuşata de la începutul acestui sezon, antrenorul Viorel Ciofâcă şi-a depus demisia după meciul cu FC Oltchim, cel de-al şaselea din actualul sezon, trupa lui Dan Mazilu rămânând în continuare fără victorie în Liga a III-a. Viorel Ciofâcă nu dădea semne că ar dori să părăsească banca tehnică după meciul cu FC Oltchim,, exprimându-şi încrederea că prima victorie ar putea proveni din următoarea confruntare, cu Triumf Bârca.

 Însă, a meditat adânc la ceea ce ar fi urmat să-i rezerve viitorul şi, doar câteva ore mai târziu, a luat decizia de a încheia pe cale amiabilă colaborarea cu formaţia patronată de deputatul Dan Mazilu. „Am încercat tot ce s-a putut. Mai mult nu am avut ce face! Am discutat cu cei din conducere şi le-am spus că nu mai doresc să continui colaborarea, pentru că, după mine, este nevoie de cineva nou pe banca tehnică, care să reuşească să schimbe ceva în jocul echipei. Eu am propus ca Lucian Giurcă să preia atribuţiile mele. Sunt convins că el poate să aducă unele schimbări în bine la Ghecon. Aş dori să le mulţumesc jucătorilor pentru faptul că mi-au apreciat munca şi să le cer scuze dacă nu am reuşit ceea ce şi-au dorit. Am avut o colaborare frumoasă cu toţi de la Ghecon, însă nu doresc să mai continui, deoarece consider că nu pot scoate echipa din impas”, ne-a declarat Viorel Ciofâcă.
Se pare că primul vizat de patronul Dan Mazilu de a prelua atribuţiile fostului antrenor a fost chiar „chimistul” Lucian Catargiu, care mai antrenează şi echipa de Liga a V-a, AS Marlaur. Acesta a refuzat însă oferta deputatului, astfel că Lucian Giurcă ar putea veni în cele din urmă pe banca tehnică. Giurcă a antrenat-o în urmă cu două sezoane pe Hidroelectra Rm. Vâlcea, cu care a reuşit să câştige campionatul, însă a ratat promovarea în Liga III-a.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button