Liga IV

Victorie italienească pentru formaţia antrenată de Enăchescu

Echipa clasată pe locul 3 în Liga a IV-a, Damila Măciuca, a întâlnit sâmbătă un adversar incomod, pe Lotru Brezoi, dornic să producă surpriza rundei. Formaţia antrenată de Vasile Grossu nu a reuşit, însă, să obţină ce şi-a propus, deşi nu a fost chiar atât de departe de îndeplinirea obiectivului. A rezistat în prima repriză, încheind primele 45 de minute la egalitate cu adversarul, 0-0, iar în partea secundă a avut ghinion. Brezoienii au ratat un penalti, iar apoi au fost taxaţi de echipa oaspete. Dina a adus-o pe Damila în avantaj, oaspeţii reuşind să păstreze rezultatul până la final. În minutele de prelungire ale partidei au înscris şi jucătorii Lotrului, însă golul a fost anulat pentru fault la portar. Făsui n-a fost de acord cu decizia arbitrului, sărind la bătaie. A vrut să-l lovească pe Hoarcă, drept pentru care s-a ales cu cartonaşul roşu, el urmând să absenteze în meciul pe care Lotru îl va disputa la finele acestei săptămâni.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button