Liga V

Victoria Fumureni a câştigat Cupa Olarului

Păstrând tradiţia, Primăria Lungeşti a organizat şi în acest an Cupa Olarului, o întrecere fotbalistică care devine tot mai atractivă de la o ediţie la alta. Acum au fost invitate să participe la competiţia desfăşurată duminică, 27 iunie, opt echipe, printre participante numărându-se şi câteva formaţii care nu activează în campionatele organizate de AJF Vâlcea. O grupare reprezentând unitatea militară din Strejeşti, o echipă de old boys din Lungeşti şi Păunii Grădinari au fost primite la Cupa Olarului, alături de formaţiile Victoria Fumureni, Oltul Ioneşti, AS Creţeni, Victoria Ştefăneşti şi Creamica Lungeşti. Jocurile au fost eliminatorii, astfel că după prima parte a întrecerii au mai rămas doar patru echipe. Victoria Fumureni a învins UM Strejeşti cu 10-1, Oltul Ioneşti, deşi a făcut un joc bun, apreciat de întreaga asistenţă, a pierdut întâlnirea cu AS Creţeni cu scorul de 3-0, Păunii Grădinari au surclasat echipa de old boys din Lungeşti cu 3-0, iar gazdele întrecerii, jucătorii Ceramicii, au acces în semifinale după victoria la limită, cu 1-0, obţinută în faţa vecinilor de la Victoria Ştefăneşti. În penultimul act, Ceramica a trecut de Păunii Grădinari în urma loviturilor de departajare, iar Victoria Fumureni s-a impus cu 2-0 în faţa formaţiei primarului Spîrleanu, AS Creţeni. Finala mică, dintre Creţeni şi Grădinari a fost câştigată de Păuni, cu 4-3, iar cele două echipe rivale din Lungeşti, Ceramica şi Victoria, au ajuns să-şi dispute trofeul. La fel ca şi anul trecut, Cupa Olarului a fost câştigată de echipa din Fumureni, de Victoria, care s-a impus în finală cu scorul de 3-2. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button