Administratie

Un sat întreg din Goleşti, afectat de alunecările de teren

Cinci familii din satul Blidari, comuna Goleşti, au fost propuse spre evacuare din cauza reactivării unor alunecări de teren, iar alte câteva zeci de familii, care au gospodării în perimetrul afectat, trăiesc cu spaima că vor rămâne fără munca de-o viaţă. În plus, o investiţie de 11 miliarde de lei vechi e acum în pericol, tot din cauza alunecărilor de teren. Primăria comunei Goleşti aşteaptă sprijin financiar de la Guvern pentru stabilizarea zonei.

Mai mulţi localnici din Goleşti s-au trezit într-o dimineaţă că văd cerul prin crăpăturile din zidurile caselor. În urma ploilor din ultimele săptămâni, pământul a luat-o la vale, cu case cu tot, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu cinci ani. Primarul Gheorghe Şerban a dispus deja evacuarea a cinci familii din acest sat şi se pregăteşte pentru tot ce e mai rău. „Avem probleme cu alunecările de teren din satul Blidari din 2005, 2006, şi acum două luni, pe vreo 6 hectare, s-au produs din nou alunecări. S-au luat măsuri, pe suprafaţa calamitată s-au făcut studii geo, iar la ora actuală lucrăm la studiul de fezabilitate, să vedem ce se întâmplă. Trebuie să stabilizăm această situaţie care afectează aproape 50 de case. Am adus cinci module în curtea şcolii de la Blidari. E o situaţie critică, sunt oameni în vârstă. Un sat întreg e în pericol. Casele cele mai afectate sunt în jur de 11. Vor trebui foarte mulţi bani pentru a stabiliza acea zonă. Dacă nu vom reuşi să o stabilizăm, noi ne-am luat unele măsuri de precauţie şi sperăm să venim cu alte soluţii. Pentru că cetăţenii nu pot să stea în sezonul rece în module, aş vrea cu ajutorul Guvernului să facem apartamente, adică locuinţe pentru oameni. Dacă nu, noi avem şi un teren pe care se pot construi case”, a declarat primarul comunei Goleşti.

Refuză să-si părăsească gospodăriile

Cele cinci familii propuse spre evacuare refuză să plece din case. Oamenii s-au mutat din case în bucătăriile de vară şi spun că nu vor să locuiască în modulele puse la dispoziţie de autorităţi pentru că „nu oferă condiţii” şi nici că nu doresc să-şi lase animalele nesupravegheate. Este şi cazul Mariei Drăguşinoiu, care locuieşte într-o cămăruţă, vara şi iarna, pe care a ridicat-o după ce a rămas fără casă, în urma calamităţilor din 2005. „După data de 2 martie, au început iar surpăturile. Eu am locuit în bucătăria de vară din 2006, pentru că am animalele aici, am 50 de pui. Mă duc în modul, stau o oră, două, dar eu vin tot aici, la ele. Data trecută, am dormit în cocina porcilor şi tot nu am plecat de acasă. Dacă ar fi un pământ care să tot fugă, da, dar deocamdată tot fug pe un colţ, pe altul. Dacă o ia cu totul la vale pământul, fug şi eu mai sus, mai jos. Eu pensie nu am, ajutor nu, copiii sunt plecaţi şi mă hrănesc cu laptele din gospodărie, cu găinile”, a spus Maria  Drăguşinoiu. Femeia locuieşte de patru ani în anexă fără curent electric sau căldură. 

Investiţie de 11 miliarde, în pericol

Comunitatea din Goleşti riscă să rămână şi fără un pod de 11 miliarde de lei vechi, dat în folosinţă anul trecut. Toţi factorii implicaţi în construcţia podului au fost prezenţi săptămâna trecută la faţa locului, pentru a găsi o soluţie. „Mai avem şi un pod în pericol, făcut anul trecut, care e în garanţie. E o investiţie foarte importantă, de 10-11 miliarde de lei vechi. Sperăm să-l salvăm cu proiectantul, cu constructorul, cu cei de la Apele Române”, a completat primarul Gheorghe Şerban. Democrat-liberalul a solicitat ajutor Prefecturii Vâlcea, care ar trebui să ceară ajutor financiar de la Guvern. Deocamdată, însă, autorităţile locale nu ştiu câţi bani le-ar trebui pentru stabilizarea zonei afectată de alunecări. În plus, din experienţele anterioare, este de aşteptat ca Guvernul să nu se grăbească să aloce bani pentru calamităţi, indiferent cât de presantă este situaţia. Acest lucru se cunoaşte foarte bine de la comuna Milcoiu, acolo unde patru familii sunt vecine cu prăpastia, iar accesul în trei sate nu mai este posibil pentru că un drum a luat-o la vale în luna martie. Oamenii privesc neputincioşi cum prăpastia stă să le înghită gospodăriile, în timp ce banii de la Guvern se lasă aşteptaţi.

Irina Rîpan

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button