Administratie

Un nou proiect, la Valea Mare! După cele 28 de străzi contractate în 2023, vor fi modernizate încă 34, prin AFIR

Gabi Niţă, primarul comunei vâlcene Valea Mare, a început anul 2024 cu optimism şi un nou proiect cu finanţare din surse externe nerambursabile. Este vorba despre o investiţie în infrastructura rutieră, ca şi cea aprobată şi lansată în 2023, prin Programul Naţional „Anghel Saligny”, în valoare de peste 2 milioane de euro.

Noul proiect a fost depus la AFIR Craiova şi este estimat la un milion de euro. Primarul Gabi Niţă este încrezător că va obţine fondurile solicitate şi că, în afara celor 28 de străzi incluse în proiectul prin PNI „Anghel Saligny”, pentru care are asigurată finanţarea, va reuşi să asfalteze anul acesta încă 5,5 kilometri de drumuri. La Delureni, prin noul proiect, ar urma să se modernizeze următoarele căi de acces: principala (247 ml), Zorilor (45 ml), Viilor (97 ml), principala II (44 ml) şi Salcâmilor (91 ml). De la Bătăşani, au fost incluse alte 8 străzi: principală (34 ml), Teiului (116 ml), Morii (23 ml), principală (14 ml), Învăţătorului (147 ml), Cimitirului (35 ml), Dealului (280 ml) şi Şcolii (358 ml). În zona Drăganu, cu finanţare prin AFIR, se doreşte asfaltarea străzilor Şelăreşti (130 ml), Cernei (50 ml), Cernei II (63 ml), Valenoiu (229 ml), Alba (120 ml) şi Cimitirului (555 ml). Din Mărgineni, au fost incluse Lae (100 ml), Magazinului (181 ml), Poetului (107 ml), Stănculeşti (247 ml), Prunilor (197 ml) şi Mitaleşti (606 ml). Aşa cum era şi firesc, edilul PNL a avut şi are în vedere şi satul Valea Mare, unde, prin noul proiect, promovat în cadrul DR-28, se vor asfalta alte 9 străzi: principala – 38 ml, Stoneştilor – 193 ml, Salcâmilor – 100 ml, principala – 52 ml, Plopilor – 53 ml, Fântânii . 305 ml, Rândunicii – 94 ml, Kilomeştii de Sus – 205 ml şi Kilomeştii de Jos – 351 ml. „Vreau să mulțumesc echipei administrative a primăriei comunei Valea Mare și majorității consilierilor locali pentru sprijinul acordat!”, a transmis primarul Gabi Niţă, după depunerea noului proiect.

Articole Similare

Back to top button