Liga IV

Un alt meci suspectat de blat

Un alt meci suspectat de a se fi derulat sub bagheta fraternităţii este cel de la Galicea, dintre Conexin şi CSM Drăgăşani. Plasaţi pe o poziţie superioară în clasamentul Ligii a IV-a, „municipalii” din oraşul natal al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu şi al fotbalistului Florin Costea au trădat aşteptările şi au capotat cu scorul de 3-1. Sponsorul-jucător Iulian Zamfir a pus eşecul pe seama „prostiei” şi a dezinvolturii cu care au abordat meciul timp de 90 de minute. „Dacă suntem proşti, merităm să pierdem. Nu poate fi vorba de nicio înţelegere între noi şi cei din Runcu. O să ne acuze lumea că am făcut blat, dar e o prostie. Am condus cu 1-0 şi am primit apoi două goluri pe greşeli de clasa a II-a. Portarul nostru a vrut să degajeze şi a trimiş mingea adversarului, care a profitat de situaţie şi a marcat. La 2-1, în minutul 80, am avut o «bară» şi puteam egala, iar asta înseamnă că am jucat cât se poate de corect”, a afirmat Iulian Zamfir. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button