Liga IV

Trupa lui Robert Olaru a trăit periculos. Budeşti a câştigat o repriză la Păuşeşti

Sâmbătă, 14 mai, la Păuşeşti a avut loc un duel pentru locul 5 în Liga a IV-a, între FCPO şi Viitorul Budeşti. Gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Nu a fost un meci uşor. Budeştenii au câştigat prima repriză. Juniorul ”Oaie” i-a adus pe cei de la FCPO în avantaj.
”La 1-0, am mai avut şi alte ocazii clare de a înscrie. Nu le-am valorificat şi fotbalul te pedepseşte. În loc să fie 4-0 pentru noi, la pauză era 2-1 pentru cei de la Budeşti. Pe lipsă de concentrare am primit golurile. În partea secundă, la fel, am început bine. Am egalat din penalty, prin Filipoiu. Tilioiu a marcat pentru 3-2. Oaspeţii au jucat în inferioritate numerică în partea secundă. Fundaşul lor a luat roşu (n.r. – Laurenţiu Gherguşi), dar nu ştiu cât de mult a contat acest aspect. Și 11 contra 11 am avut ocazii multe. Cred că cele mai multe pentru un meci disputat acasă. Cu toate acestea, pe final adversarii ne puteau taxa. Din fericire, am trecut cu bine şi ne-am bucurat pentru rezultat. Nu a fost un meci uşor. Oaspeţii erau în spatele nostru în clasament. Îşi doreau locul 5. Am rămas noi aici. Mai sunt două etape, pe care trebuie să le tratăm cu seriozitate, să încheiem campionatul pozitivi, cu încredere pentru sezonul viitor”, a precizat Robert Olaru, antrenorul de la Păuşeşti, după victoria cu Budeşti.

Articole Similare

Back to top button