Editorial Politic

Tomşani, un fel de Mecca a administraţiei

Specialiştii în administraţie, de la universităţi, Primăria Capitalei, Primăria Râmnicului, Consiliul Judeţean etc., ar trebui să lase dracu’ totul, pentu că … nu ştiu nimic! Nu, administraţie adevărată se face în judeţul Vâlcea, la Tomşani. Este adevărat că, acolo, nu se fac licitaţii, şi – în general – banii publici se toacă prin cumpărări directe, dar există o explicaţie… probabil.
Revenind la modelul de administraţie inventat de marele liberal Andrei Nicolae, primarul de la Tomşani, mentorul multor calfe cu funcţii de conducere în PNL Vâlcea, care mâine – poimâine o să apară în cărţile de istorie, trebuie spus că … secretul a fost descoperit. Andrei Nicolae a reuşit transformările colosale de la Tomşani investind sume mari din bugetul local, prin cumpărări directe, desigur, în sisteme de management. Haideţi, nu fiţi invidioşi! Este adevărat că primarul în funcţie de la Tomşani are foarte multe facultăţi, masterate şi doctorate, dar întotdeuna este loc de mai bine. Aşa că, periodic, investeşte în know how. Bunăoară, recent, după câţiva ani în care a cumpărat foarte multe softuri şi strategii (de, omul este bolnav după acumularea de noi cunoştinţe!), „primarele” de la Tomşani a achiziţionat un nou pachet informatic, de peste 2000 de euro, un soft de contabilitate de aproape 5000 de euro şi o platformă de management organizaţional structurată în module. A dat şi pe asta vreo vreo 4000 de euro, tot din banii cetăţenilor, dar merită – what a fuck!? – pentru că are mentenanţă un an, iar în comună se simte deja diferenţa. Uliţele din Tomşani sunt mai bune ca niciodată, utilităţile funcţionează „ceas” şi chiar s-au ieftinit, numărul locurilor de muncă bine plătite a explodat, vacile dau mai mult lapte şi – nu vă alarmaţi! – se aude că, deja, o bună parte din populaţia Americii vrea să se mute la Tomşani, de bine ce e acolo! (va urma)

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Back to top button