Politica

Stop creşterii preţurilor la carburanţi!

Este clar pentru toată lumea că preţurile carburanţilor nu pot fi stopate decât printr-o decizie guvernamentală. Piaţa liberă nu a identificat nicio soluţie de corelare a lor cu costurile aferente extracţiei, procesării şi distribuţiei produselor petroliere. Pe drumul de la sondă la rafinărie şi de la rafinărie la pompă, lăcomia este singura care stabileşte preţul pe care îl plătim zi de zi fiecare dintre noi. Guvernul poate să intervină pe traseul lăcomiei cu măsuri care să protejeze populaţia de abuzul speculativ al profitorilor de moment. Partidul Social Democrat salută acordul partidelor din coaliţia de guvernare de a interveni în acest sens şi aşteaptă cu nerăbdare soluţia pe care o va prezenta ministrul energiei în cadrul unei întâlniri de urgenţă convocate în acest scop.
Într-un comunicat publicat astăzi de PSD, se spune că «Din momentul în care Ministerul Energiei a primit sarcina de a prezenta o soluţie de legiferare, preţurile la carburanţi s-au majorat cu încă aproximativ 0,5 lei/litru. Aşadar, nu mai e timp de analize şi dezbateri! E nevoie de acţiune! Guvernul trebuie să intervină urgent pentru a pune capăt acestor creşteri de preţuri. Din perspectiva PSD, stabilirea unui preţ maximal la clientul final sau limitarea adaosului comercial pe tot lanţul comercial, de la producător la benzinărie sunt variante care ar trebui discutate de urgenţă în cadrul Coaliţiei de guvernare.»
Sunt alături de colegii mei social-democraţi în efortul pe care îl fac pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor în lupta cu creşterile nejustificate ale preţurilor la energie. Este nevoie de acţiune fermă, curajoasă, cu adevărat.
• Eugen Neaţă, deputat PSD

Articole Similare

Back to top button