Liga III

Stoarceţi Vişina Nouă!

* meciul FC Oltchim – CS Vişina Nouă se dispută vineri, 1 octombrie, de la ora 15.00

La finele acestei săptămâni, mai precis vineri, 1 octombrie, de la ora 15.00, Oltchim Rm. Vâlcea va înfrunta, pe teren propriu, echipa CS Vişina Nouă, una dintre grupările importante ale Seriei a IV-a. Chiar dacă au avut rezultate oscilante în acest debut de sezon (ultima „ispravă”: 3-4 pe teren propriu cu Turris Tr. Măgurele, trupă pe care „chimiştii” au învins-o în urmă cu două etape!), fotbaliştii din judeţul Olt pot pune probleme vâlcenilor. CS Vişina Nouă şi-a schimbat recent antrenorul principal, Marius Stoica (fostul secund al lui Iordan Eftimie de la Dacia Mioveni) înlocuindu-l pe Marian Bîcu la cârma echipei din Vişina Nouă.
„Vişina Nouă este o echipă surprinzătoare din toate punctele de vedere, iar rezultatele din acest sezon sunt edificatoare. Trebuie să ne facem jocul, să nu se speriem de numele adversarilor, iar atunci poate că o să şi reuşim să nu pierdem sau poate chiar să câştigăm”, ne-a declarat antrenorul vâlcenilor, Lucian Catargiu, înaintea meciului de la finele săptămânii.
Meciul cu CS Vişina Nouă se anunţă dificil pentru vâlceni şi prin prisma faptului că Oltchim nu poate conta pe serviciile a trei jucători de bază: Răcăreanu (s-a operat la ficat şi nu va mai putea juca fotbal până în primăvară), Săraru (a suferit o intervenţie chirurgicală pentru o fractură de piramidă nazală) şi Niţu (a acuzat o întindere musculară după meciul cu Turris Tr. Măgurele, fiind indisponibil în următoarele 2-3 săptămâni).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button