Progresul Corabia s-a retras din campionat
* conform regulamentului, echipei din judeţul Olt i-au fost anulate toate rezultatele pe care le-a obţinut în primele patru etape
De săptămâna trecută, în Seria a IV-a nu mai activează decât 14 echipe, Progresul Corabia retrăgându-se din campionat. Aşa cum se cunoaşte, prima formaţie care a abandonat lupta, chiar înainte de startul sezonului, a fost Ralbex Turcineşti.
Decizia de retragere a grupării din Corabia i-a aparţinut în totalitate primarului Teodor Barbu – principalul finanţator – la urechile căruia a ajuns un zvon potrivit căruia jucătorii antrenaţi de Bogdan Vrăjitoarea ar fi „trântit” meciul de pe teren propriu cu FC Drobeta Tr. Severin, pierdut cu scorul de 2-0.
„Gata, s-a terminat! Ne-am retras din campionat. Sunt total nemulţumit de aceşti jucători, care sunt nişte mercenari. Au doar pretenţii, dar nu vor să dea nimic în schimb. M-a deranjat atitudinea lor faţă de fotbal. N-am probe, dar cred că nu şi-au apărat corect şansele în meciul cu FC Drobeta. Au fost şi meciuri în care au pierdut, însă i-am felicitat pentru felul în care au jucat, cum ar fi cel cu Târgovişte din sezonul trecut. Acum, fotbaliştii şi-au bătut joc de un oraş întreg. Sunt liberi de contract, să plece unde vor”, a declarat Barbu.
Conform regulamentului, echipei din judeţul Olt i-au fost anulate toate rezultatele pe care le-a obţinut în primele patru etape ale campionatului: 3-1 cu Turris Tr. Măgurele (deplasare), 1-1 cu CS Vişina Nouă (acasă), 0-2 cu Jiul Rovinari (deplasare) şi 0-2 cu FC Drobeta Tr. Severin (acasă).