K1

Sportivii de la Chimia, pe podium la Naţionalele de Grappling şi Sumo. Radu Zarioiu, Ionuţ Luciu, printre evidenţiaţi

Sâmbătă, 19 iunie, la Bucureşti a avut loc Campionatul Naţional de Grappling şi Sumo. La acest concurs au participat 10 sportivi de la clubul Chimia. Aceştia sunt antrenaţi de Constantin Daneş. Toţi au reuşit să urce pe podium. Ionuţ Luciu a cucerit titlul naţional la grappling, la categoria 80 kilograme. Tot la grappling, Radu Zarioiu a luat aurul la categoria 85 kilograme. Zarioiu a mai obţinut o medalie de bronz la sumo. Proaspătul campion naţional de la kempo, Bogdan Beştea, aflat la prima experienţă în grappling şi sumo, a obţinut argintul la sumo şi bronzul la grappling, la categoria +95 kilograme. Un alt performer a fost Alex Cotora, care s-a întors la Vâlcea cu medalia de aur la sumo şi cu cea de bronz, la grappling, după concursurile de la categoria +95 kilograme.

Au mai obţinut rezultate meritorii: Alexandru Ghinea (categoria 85 kilograme) – argint la grappling, Alexandru Mezei (75 kg) – aur la sumo şi argint la grappling, Eugen Dragomir (75 kg) – argint la sumo, Ștefan Serafim (70 kg) – bronz la grappling, Claudia Popa (55 kg) – argint la grappling. Pe lista medaliaţilor s-a mai aflat şi Raul Șerban, sportiv din Bucureşti, legitimat la Chimia, care a cucerit bronzul la grappling, la categoria 80 kilograme.

Articole Similare

Back to top button