Liga IVFotbal

Sparta, meci greu cu Costești! Minerul, aproape să dea lovitura în prelungiri

Sâmbătă, pe ISport Arena, pe un teren greu, s-au înfruntat două echipe râmnicene din Elită: Sparta și Minerul Costești. ambele își dispută partidele de pe teren propriu pe același teren. De această dată a fost considerată gazdă vicecampioana en-titre. Era și favorită. Și-a respectat blazonul, dar a avut meci greu. Minerul și-a vândut scump pielea. Uță a adus-o pe Sparta în avantaj în prima repriză. Minerul a egalat prin minutul 70, după o schemă, o fază fixă, o lovitură liberă de la vreo 30 de metri. Obreja a sărit peste minge, Boabă Preda a lovit balonul, portarul l-a deviat în transversală, iar Fuiorea l-a împins, cu capul, în poartă. 10 minute mai târziu, juniorul Mario Mutu a readus Sparta la timonă. 2-1 a fost și la final. Formației de pe locul 3 din Liga a IV-a i-a trecut glonțul pe la ureche în prelungiri. Neacșa a avut șansa egalării.
”Sunt mai buni, mai fotbaliști cei de la Sparta decât noi, dar în acest meci au fost și norocoși. cred că nu se supăra nimeni dacă jocul se termina la egalitate. Era echitabil un X. Am muncit și noi, chiar dacă am întâlnit o echipă valoroasă. Nu ne-am făcut de râs. Vrăjeală (Bunescu) a avut vreo trei ocazii. A apărat Gogete. La una dintre situații s-a oprit mingea pe linia porții, în baltă. În minutul 90, Raul Obreja l-a lăsat singur în 6 metri pe Neacșa, dar a șutat în fundașii adverși. Și la 1-1 au fost situații. Obreja și Țoanță au scăpat doi contra doi. Era șah mat, dar Flaviu nu a fost inspirat. Au fost mulți oameni la meci. Cred că au avut ce vedea, chiar dacă terenul a fost greu”, au declarat oficialii de la Costești.
”Am avut meci greu, dar toate sunt așa. Și cei de la Costești s-au motivat bine. Important este că am câștigat. A fost un joc curat, fiecare s-a concentrat pe echipa sa. Mai avem o etapă, la Ionești, apoi tragem linie, vedem ce am făcut bine, ce am făcut rău, cum abordăm partea a doua a campionatului. Probabil vor fi și jucători care vor pleca, alții vor veni. Încă nu e momentul să intrăm în detalii de genul acesta”, a spus și Romeo Chelcea, președintele Spartei. Cazan a absentat și de această dată. El s-a accidentat la meciul de la Alunu.

Articole Similare

Back to top button