Diverse

Şi suporterii vâlceni au câştigat duelul lor cu galeria campioanei en-titre

* la finalul partidei din Capitală, jucătoarele de la SCM au mers cu trofeul în tribună, pentru a se bucura alături de fani

Şi de această dată, în Supercupa României, SCM Rm. Vâlcea a avut parte de susţinerea propriilor suporteri. Un grup de 20 de vâlceni s-au deplasat în Sala Polivalentă pentru a fi alături de elevele lui Florentin Pera. Aceştia le-au încurajat permanent pe favorite, le-au adresat mesaje de susţinere („Haide, Vâlcea, Haide Vâlcea, Dă-le gol! Dă-le gol!”, „Uite-le, uite-le, uite campioanele!”) şi au scandat adesea numele handbalistelor importante din lot (Yuliya Dumanska, Iryna Glibko etc).
La final, în semn de apreciere pentru faptul că şi suporterii SCM-ului au câştigat duelul cu galeria campioanei en-titre, jucătoarele vâlcene i-au salutat cu căldură şi chiar au dus trofeul Supercupei în tribună şi l-au oferit acestora. Handbalistele noastre s-au şi bucurat alături de aceştia pentru mega-succesul obţinut în Capitală! „Mulţumesc suporterilor care au venit de la Rm. Vâlcea până la Bucureşti, pentru a ne susţine!”, a declarat tehnicianul Florentin Pera, la finele Supercupei României. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button