„Seno” le-a dat cu terenul în cap jucătoarelor de la fosta sa echipă

senocico1HCM Rm. Vâlcea a fost aproape de a atinge la Cluj-Napoca pragul de 40 de goluri marcate într-un meci. Unul singur i-a lipsit pentru a înregistra această performanţă. „Municipalele” au înscris 39 de goluri în poarta Universităţii Alexandrion şi au primit doar 20. Printre cele mai bune jucătoare ale echipei de handbal vâlcene s-a regăsit, din nou, Mihaela Ani-Senocico. De această dată, însă, pentru „Seno” a fost un meci mai special, dat fiind faptul că s-a reîntors acasă, în sala în care a fost aclamată mulţi ani, pentru reuşitele pe care le-a avut în tricoul formaţiei locale. Nu le-a menajat deloc pe jucătoarele de acum ale Universităţii, ci din contră, a evoluat la un nivel superior. A demonstrat, astfel, că deşi nu se mai află tocmai la prima tinereţe (în iarna acestui an va împlini 35 de ani), rămâne una dintre handbalistele de valoare ale României. La Cluj-Napoca, în ultima etapă din Liga Naţională, „Seno” a înscris de nouă ori pentru HCM.

Din acest punct de vedere s-a aflat pe picior de egalitate cu extrema Ana-Maria Simion, care a punctat tot de nouă ori. Cealaltă extremă, Carmina Bădiţă Manea, a făcut, de asemenea, un meci bun, pe care l-a terminat cu opt goluri marcate. Pentru echipa vâlceană au mai valorificat ocaziile pe care le-au avut: Daria Ilina (5 goluri), Andreea Adespii (2), Flori Craiu (2), Diana Predoi (1), Hermina Stoicănescu (1), Manuela Manda (1) şi Clara Vădineanu (1). Printre evidenţiatele de la Cluj-Napoca s-a mai aflat şi portarul Dana Vălean, care a închis poarta HCM-ului şi astfel le-a dat încredere colegelor sale. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button