Politica

Secretarii primăriilor din Vâlcea, sfătuiţi de prefect să-şi toarne şefii

• Secretarii din Primării au fost rugaţi de prefect să întocmească rapoarte prin care să explice ilegalităţile comise de unii primari

Prefectul de Vâlcea încearcă să genereze stări conflictuale între primari şi secretari. La ultima şedinţă de instruire a aleşilor, cu privire la împărţirea teritoriului localităţilor în sectoare şi secţii de recensământ, acţiune prevăzută în Planul general de organizare şi efectuare a Recensământului General Agricol 2010, Petre Ungureanu a făcut un apel la secretarii din primării, recomandându-le să-şi dea în vileag şefii care nu respectă legea.
Ungureanu le-a promis secretarilor că nu vor păţii nimic, însă în cazul în care vor închide ochii la anumite ilegalităţi comise de edilii şefi, riscă să aibă probleme serioase cu legea. De asemenea, edilii au fost rugaţi să nu îi lase pe secretari să facă ei legea în Primării, chiar dacă, în multe cazuri, aceştia au mână liberă, fiind rude cu primarii. „Le atrag atenţia primarilor ca nu cumva secretarii să se transforme ei în primari sau să hotărască ei totul, pentru că sunt şi astfel de cazuri. În multe comune şi oraşe, secretarii stabilesc ce e legal sau ce nu e legal”, a  spus săptămâna trecută Ungureanu. Prefectul i-a îndemnat pe secretari să intre în conflict cu primarii atunci când observă că ceva nu este făcut conform legii şi să întocmească un referat pe care să îl înmâneze Instituţiei Prefectului. „Dacă sunt hotărâri sau documente nelegale, faceţi ce au făcut şi alţii. Au dat totul în vileag. Nimeni nu vă poate reproşa nimic. Printr-un referat pe care îl înmânaţi prefectului, explicaţi ceea ce credeţi că nu este tocmai în spiritul legii. Vă rog frumos să nu acceptaţi să fiţi părtaş la posibile aranjamente politice. Multe din hotărâri sunt luate în consiliile locale, acolo unde ştiţi foarte bine că sunt interese”, a subliniat Petre Ungureanu. Şi, cum nu se putea altfel, prefectul Ungureanu i-a ameninţat şi de această dată pe primari cu amenzile. Cei care vor mai lipsi la şedinţele pentru instruire în ceea ce priveşte recensământul agricol vor primi sancţiuni drastice. Pentru început, nouă primari au fost atenţionaţi, întrucât, săptămâna trecută, nu au luat parte la şedinţă. Dacă nici data viitoare nu vor răspunde prezent la chemarea prefectului, primarii din Câineni, Fârtăţeşti, Frânceşti, Măldăreşti, Mitrofani, Perişani, Roeşti, Suteşti şi Şuşani vor fi amendaţi. „Vă rog să nu politizăm această acţiune a guvernului. Politica trebuie să dispară. În plus, Guvernul din România nu are culoare politică. Admitem absenţele la astfel de şedinţe acolo unde ele sunt justificate, nu suntem absurzi, dar cei care nu vor veni, vor fi amendaţi”, a avertizat, în încheiere, prefectul de Vâlcea.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button