Diverse

Se măreşte bugetul Asociaţiei ”Handbal Fan Chimia 2019”. Euromarket a ”investit” 10.000 lei în viitorul handbalului vâlcean

Handbalul vâlcean are viitor. De aceast lucru se ocupă cluburile de copii şi juniori, respectiv, CSŞ Rm. Vâlcea, Energetic, HCM Torok, chiar Centrul de Excelenţă, dar şi Chimia Rm. Vâlcea, unde îşi desfăşoară activitatea antrenoarele Nicoleta Lazăr, Dana Joiţa, care beneficiază şi de sprijinul Mariei Torok Duca. În prezent, două generaţii bune se afla sub comanda acestora. Atât junioarele 2, cât şi junioarele 3 au obţinut calificarea la turneele finale, iar dacă vom scăpa mai repede de epidemia de Coronavirus, acestea vor avea şansa de a lupta pentru o medalie la nivel naţional. În caz contrar, se amână totul pentru anul viitor. Indiferent de situaţie şi conjunctură, tinerele handbaliste chimiste vor avea parte de o susţinere importantă.

Asociaţia ”Handbal Fan Chimia”, înfiinţată la iniţiativa unor părinţi pătimaşi, a reuşit să strângă un buget important. Pe lângă banii obţinuţi din cotizaţii şi direcţionarea a 2% din impozitul pe profit, s-au virat în contul acesteia sume importante şi din sponsorizări. Cea mai mare a venit din partea Euromarket, companie administrată de Daniel Munteanu, care a investit în viitorul handbalului vâlcean nu mai puţin de 10.000 lei. De asemenea, Bogdan Nicula, George Bogoslov, Adi Ene şi întreg comitetul de părinţi au aflat, săptămâna trecută, că a fost aprobat şi proiectul depus în cadrul Programului MOL România. Asociaţia va primi o sponsorizare de 9300 lei pentru acoperirea cheltuielilor legate de transport la turneele finale sau alte competiţii a celor două echipe de la Chimia, de junioare 2 şi 3, pentru achiziţionarea de echipamente şi materiale. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button