Liga IVFotbal

SCM, set, la zero, la Budești! Bîrzan, hat-trick pentru trupa din Zăvoi

SCM a obținut un nou succes facil în Liga a IV-a. Trupa din Zăvoi a câștigat sâmbătă, 18 martie, la scor de tenis confruntarea din deplasare, cu Viitorul Budești. Gazdele au încercat să se apere bine, să limiteze proporțiile scorului. ”Municipalii” au atacat ca la handbal. În prima repriză și-au surprins adversarii de doar două ori. Deschiderea scorului s-a produs în minutul 24. Radu Bîrzan a pătruns din lateral și și-a adus echipa în avantaj (0-1). Imediat, Ceapă a ratat o ocazie mare, dar l-a ”scos” același Bîrzan, care, în minutul 38, cu un șut de la 20 de metri, din cădere, a trimis balonul în colțul lung, cel liber, pe interiorul plasei laterale: 0-2.

Gazdele nu au contat în ofensivă. Scenariul a fost același și în partea secundă, doar că budeștenii au scos de această dată de patru ori mingea din plasă. Ceapă, în minutul 53, a mărit ecartul la 3, apoi, în minutul 59, a pasat decisiv pentru Neacșu, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate: 0-4. În minutul 71, după o fază fixă, un corner, mingea a lovit transversala, a revenit în teren, iar Abănăriței și-a pus amprenta pe golul 5. Marcatorul primei reprize, Bîrzan, a deschis și a închis tabela, la Budești. În minutul 82 a primit o pasă pe culoar, în zonă centrală și a finalizat precis: 0-6.

Ambele echipe au epuizat toate schimbările. A fost un joc curat, fără accidentări și fără cartonașe, de nicio culoare. La oaspeți a lipsit căpitanul ”Dede” Trașcă. Banderola a ajuns pe brațul portarului Răzvan Gherguș, care l-a avut ca adversar, în teren, pe tatăl său, fundașul de la Budești, Laurențiu Gherguș. Seniorul a încercat să-și surprindă fiul cu un șut dintr-o lovitură liberă, pe final, care nu și-a găsit, însă, ținta.

Articole Similare

Back to top button