Administratie

Schimbările climatice şi problemele de mediu cu care se confruntă omenirea, preocupări tot mai serioase şi la Brezoi

Schimbările climatice şi problemele din ce în ce mai mari de mediu cu care se confruntă omenirea sunt teme şi preocupări extrem de serioase, peste tot în lume. Ne bucurăm însă să vedem că, şi la Vâlcea, încep să se ia măsuri temeinice pentru reducerea poluării, a consumului, pentru reciclare şi valorificarea mai conştiincioasă a resurselor. La Brezoi, de exemplu, Robert Schell, unul dintre primarii vizionari şi open mind din zona noastră, a identificat o oportunitate de finanţare pentru înfiinţarea unor puncte de colectare prin aport voluntar a fracţiilor reciclabile din gunoiul menajer, inclusiv deşeuri voluminoase, periculoase, uleiuri uzate, lemn, textile, materiale de construcţii etc.. Investiţia, estimată la 2,6 mil. lei, este finanţată prin PNRR şi este complementară mega – proiectului derulat prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Ceva mai concret, Primăria Brezoi, ca multe alte unităţi administrativ teritoriale din ţară, se va ocupa în această etapă de construcţia spaţiilor de colectare, depozitare, structurile metalice aferente şi instalaţii, în timp ce MMAP are misiunea de a achiziţiona containerele ce vor intra în dotarea centrelor de colectare prin aport voluntar. Termenul limită de depunere a ofertelor la licitaţia organizată de Primăria Brezoi este 4 iulie a.c., iar operatorul economic ce va câştiga contractul va avea la dispoziţie cel mult 3 luni pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit.

Articole Similare

Back to top button