Administratie

Schell, despre cel mai mare proiect al Vâlcii: primele lucrări licitate vor fi cele cu proiectarea făcută

Robert Schell, primarul oraşului Brezoi, care este şi preşedintele A.D.I. Apa Vâlcea, a făcut cunoscut faptul că, luni, 12 septembrie a.c., operatorul regional APAVIL S.A. a terminat de încărcat în MySMIS cererea de finanţare şi toate documentele aferente pentru cel mai mare proiect din judeţul nostru, estimat la aproximativ 220 de milioane de euro.


Proiectul prevede reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemelor de apă şi canalizare din 36 de localităţi vâlcene, iar documentaţia a fost verificată de toate organismele de la Bucureşti încă de acum o lună. „Au mai fost clarificări, mici comentarii şi observaţii. În final, s-au făcut toate modificările în termenele cerute de ei. În momentul de faţă, nu mai rămâne decât să semnăm contractul de finanţare şi apoi să ne apucăm de treabă. Se pot începe licitaţiile, cu clauză suspensivă – care spune că, în situaţia în care contractul de finanţare nu se semnează în termen de „x” luni (da, unii încă mai au această temere), procedura se anulează. Dar este decizia APAVIL-ului cum procedează. Din punctul nostru de vedere, contractul cu MFE nu are cum să nu fie semnat! În maxim 30 de zile, se va face şi această formalitate”, ne-a precizat Robert Schell, preşedintele ADI APA Vâlcea. Edilul de la Brezoi a explicat şi de ce este oarecum grabă cu implementarea proiectului. „Pentru noi, stresul este că acest program de finanţare se încheie în noiembrie 2023. Ce reuşim să atragem şi să cheltuim până atunci intră pe acest POIM. Ce nu reuşim să facem, va intra pe următorul exerciţiu, ceea ce înseamnă încă o întârziere a lucrărilor. Vă daţi seama – licitaţiile vor dura 3 luni, în cel mai fericit caz! Noi sperăm ca, în februarie – martie 2023, să începem efectiv lucrările. Sigur că se va face o prioritizare, ca să câştigăm timp – lucrările vor fi scoase pe loturi şi cele cu proiectare deja făcută vor intra primele în licitaţie. În anul – nici ăla întreg – pe care l-am avea la dispoziţie, măcar 50-100 de milioane de euro să atragem şi să executăm lucrări de ei! Ce va rămâne de executat, cum spuneam, va trece pe următorul exerciţiu”, a adăugat primarul Robert Schell, preşedintele ADI APA Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button