Volei

Sâmbătă, 5 noiembrie,

cs cet govora echipaVoleibalistele de la CS CET Govora îşi întâlnesc principalele adversare din serie

Sâmbătă, 5 noiembrie, va avea loc etapa a şasea din cadrul Campionatului Naţional de volei feminin destinat echipelor de Divizia A2. În această competiţie, sportivele clubului condus de preşedintele Cito Drăgan vor întâlni, în deplasare, gruparea CSV Alba Blaj.

Antrenorii formaţiei CS CET Govora, Nicoleta şi Marius Mărgărit, se aşteaptă la un meci interesant în compania jucătoarelor din Alba, mai ales că acestea au reuşit să câştige toate partidele precedente cu scorul de 3-0.
„Echipa pe care o vom întâlni în acest week-end este principala candidată din seria noastră la turneul de promovare în Divizia A1. Înainte de începerea actualului sezon, am disputat două meciuri amicale cu CSV Alba Blaj, unul pe teren propriu şi altul în deplasare. Vreau să vă spun că ne-am descurcat onorabil şi de aceea, consider că jocul de sâmbătă este unul abordabil. Sigur că avantajul va fi de partea formaţiei adverse, însă, o astfel de partidă ne poate ajuta foarte mult din alte puncte de vedere, nu numai din perspectiva obţinerii victoriei. Când întâlnim o echipă mai slabă, există acea tendinţă de a nu juca la adevărata valoare, însă, în această situaţie, sunt sigură că elevele noastre vor da totul pe teren”, ne-a declarat antrenoarea Nicoleta Mărgărit. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button