Politica

Sălişte ar putea rămâne director la Spital doar cu susţinerea PNL şi PD-L în CJ

• PSD doreşte să numească un alt şef la Spitalul Judeţean Vâlcea după ce unitatea sanitară va intra în administrarea Consiliului Judeţean

Deşi ani de-a rândul a ţinut cu dinţii de scaunul de director al Spitalului Judeţean de Urgenţă, zilele Georgetei Sălişte la conducerea unităţii sanitare ar putea fi numărate. În ultima perioadă, circulă tot mai multe zvonuri potrivit cărora Sălişte ar urma să fie schimbată din funcţie, imediat după ce Consiliul Judeţean va prelua SJU.
Chiar dacă s-a mai încercat înlocuirea acesteia şi atunci când PSD şi PDL au negociat funcţiile de conducere în instituţiile publice din Vâlcea, după alegerile locale, democrat liberalii nu au dorit sub nicio formă să o excludă din ecuaţie pe cea care a pus stăpânire pe Spital. Surse din PSD susţin că cel care o va înlocui ar fi Adrian Buşu, însă până la 1 iulie, când toate spitalele vor trece în subordinea fie a Consiliului Judeţean, fie a Consiliul Local, se vor studia şi alte variante. Schimbarea actualului manager al SJU va fi benefică în special pentru cei care lucrează la UPU, cu care Sălişte nu a avut niciodată o relaţie prea bună. Deşi i s-a cerut de mai multe ori ajutorul în ceea ce priveşte asigurarea pazei în secţia UPU, din cauza repetatelor incidente cu medicii, aceasta a refuzat de fiecare dată solicitarea lor. Nu numai cei de la primiri urgenţe s-au plâns de atitudinea directoarei faţă de ei, ci majoritatea celor care lucrează în spital. Până acum, unii au tăcut de frică, alţii din alte motive, numai de ei ştiute. Poate că le vom afla şi noi în curând, dacă Sălişte va fi demisă. Totul depinde de aranjamentele din CJ, dacă SJU va ajunge în subordinea instituţiei condusă de Ion Cîlea. Chiar şi atunci, însă, schimbarea nu va fi uşoară, dat fiind faptul că, în CJV, există o nouă majoritate, PNL-PDL.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button