Diverse

Sala Traian va găzdui un turneu de junioare II

* competiţia va avea loc pe 16 şi 17 aprilie şi va fi organizată de CS Chimia

În zilele de 16 şi 17 aprilie, CS Chimia va organiza ultimul turneu din cadrul Seriei G a Campionatului Naţional de handbal feminin rezervat junioarelor II. Competiţia va avea loc în Sala Sporturilor Traian şi va aduna la start cinci echipe: trei dintre acestea din Vâlcea (CS Chimia, HC Oltenia şi Grupul Şcolar Energetic), alături de care vor mai fi prezente LPS Piteşti I şi LPS Sebeş. În acest moment, după desfăşurarea primelor patru turnee din cadrul Seriei G, pe primul loc în ierarhie se află CS Chimia, echipa antrenată de profesoarele Nicoleta Lazăr şi Cristina Lada-Rouă având 28 de puncte în cont. Poziţia secundă este ocupată de tinerele handbaliste ale Mariei Ciulei de la HC Oltenia, care au 3 puncte mai puţin. Clasamentul Seriei G este completat de LPS Piteşti I (18 puncte), LPS Sebeş (6) şi Grupul Şcolar Energetic (3). În urma rezultatelor obţinute în cele patru turnee disputate până acum, CS Chimia şi HC Oltenia sunt deja calificate deja la turneul semifinal, programat în perioada 26-30 mai, într-un oraş care urmează să fie stabilit ulterior, Râmnicul având şanse mari de a găzdui întrecerea respectivă.

Emil PREDA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button