Liga VFotbal

S-a rupt ghinionul pentru Oltul Drăgoești! ”Avem echipă bună. Doar neșansa a făcut să nu fim mai sus”

Soarele a reapărut pe strada celor de la Oltul Drăgoești. Duminică, 14 aprilie, formația primarului Gheorghe Melente s-a bucurat din nou de un rezultat pozitiv. Punctul de la Sălătrucel a fost începutul revirimentului, cum s-a anticipat. Oltul a câștigat în fața unui adversar valoros, Viitorul Șirineasa. A fost 2-0 după 90 de minute. Pentru gazde au marcat doi jucători care au evoluat, în trecut, pentru Șirineasa.

”A fost un meci disputat. Ambele echipe au arătat determinare. Diferența am făcut-o în partea secundă, chiar dacă am mai avut situații offensive și în prima repriză. Echipa e disciplinată tactic, avem jucători buni, noii veniți au crescut valoarea lotului și începem să dăm dovadă de unitate de grup. Am deschis scorul printr-un penalty scos de Mercin. L-a transformat Sabin Cherăscu. Viorel Istratie a dubla diferența. Oaspeții au avut și un jucător eliminat spre final, pentru un fault în postură de ultim apărător. Eu consider că am meritat victoria. Avem echipă bună și ne-au spus asta și adversarii cu care am mai jucat. Nu ne merităm locul din clasament. Doar neșansa a făcut să nu fim mai sus”, a precizat Gheorghe Melente, primarul comunei Drăgoești.

Articole Similare

Back to top button