Politica

Romulus Bulacu: în câteva zile, se va putea schia la Vidra

bulacuDeşi reprezentanţii PSD-ului încearcă de mai multă vreme să-i convingă pe vâlceni că vicepreşedintele PD-L al Consiliului Judeţean, Romulus Bulacu, nu prea face nimic prin instituţie, acesta susţine şi probează altceva.

Romulus Bulacu pare destul de implicat în activitatea CJV, pe care o şi prezintă în conferinţele de presă ale PD-L. La cea mai recentă întâlnire cu mass-media locală, democrat-liberalul a explicat cu ce se ocupă la Consiliul Judeţean şi, între noi fie vorba, ne-a surprins. „Acţiunile de deblocare a drumurilor din judeţ au fost foarte eficiente. Deşi cantităţile de zăpadă căzute au fost uriaşe, iar la un moment dat ne temeam că nu vom avea suficiente utilaje pentru a face faţă, ne-am descurcat. RAJDP şi firmele private la care s-a apelat au acţionat bine, aşa încât, în Vâlcea, nu au existat probleme deosebite. Acum, se acţionează doar pentru lărgirea drumurilor în zone precum Olanu, Galicea, Stoileşti, Glăvile, Olteanca, Tetoiu, Budele, Ţepeşti, Olăneşti. De asemenea, acţionăm pe drumurile din zona Racoviţa-Titeşti-Perişani, unde drumurile trebuie lărgite”, a anunţat Romulus Bulacu. Acesta a adăugat că „nu sunt deschise şantierele de lucrări pe cele 7 drumuri aflate în modernizare cu fonduri asigurate din împrumutul făcut recent de Consiliul Judeţean”. „Sunt în licitaţii patru obiective importante: podul de la Muereasca (de pe DJ 658), sala de şedinţe a CJV, DJ 648 Ioneşti-Olanu-limită cu judeţul Olt (investiţie finanţată prin POR) şi modernizarea Spitalului Judeţean Vâlcea. Cât priveşte lucrările la pârtia de schi de la Vidra, pe care le monitorizez foarte atent, pot să vă spun că, după estimările noastre, în jurul datei de 15 martie, instalaţia de transport pe cablu va fi în întregime funcţională. Asta înseamnă că se va putea schia. Trei TIR-uri încărcate cu cabine au ajuns deja la Vidra. Erau aşteptate şi celelalte. Întregul sistem va fi funcţional în câteva zile”, a mai precizat vicepreşedintele PD-L al Consiliului Judeţean.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button