Politica

Dumitru Persu, criticat nejustificat din cauza nepoatei arestată pentru trafic de droguri

Persu D-tru_11Dumitru Persu, vicepreşedintele PSD al Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost criticat extrem de dur şi nejustificat, în ultimele zile, de către presa „portocalie”, după ce o nepoată de-a sa din Craiova a fost arestată pentru trafic de droguri.

Se presupune că jurnaliştii au primit aceste informaţii chiar de la oamenii legii, care numai apolitici nu ar fi fost în această situaţie. Deşi nu are absolut nici o vină în legătură cu cele întâmplate, Dumitru Persu a fost bălăcărit în presa pro-PDL, care de mai multă vreme caută un pretext să-l critice pe reprezentantul PSD. Social-democratul a declarat că ştirea dată de televiziunile centrale l-a uluit pur şi simplu, mai ales că ştie că tânăra a primit o educaţie foarte bună de la părinţi şi provine dintr-o familie serioasă. Tatăl său este medic şi, cu siguranţă, nu ştia de presupusele preocupări ale fetei. „Şi dumneavoastră poate că aveţi o rudă care, să presupunem, a făcut anumite prostii. E corect să fiţi înjurat din cauza asta? Mie, unul, nu mi se pare normal”, a explicat Dumitru Persu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă dimineaţa, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova fac cercetări faţă de Ana Maria Persu, în vârstă de 26 de ani, Dan Alexandru Persu, de 25 de ani şi Bogdan Nicolae Mavrea, în vârstă de 23 de ani, pentru trafic de droguri de risc. Pe 17 februarie, procurorii au făcut două percheziţii domiciliare în Craiova şi în comuna Măldăreşti, găsind la locuinţa Anei Maria Persu o cantitate de aproximativ 500 de grame de canabis, droguri provenite dintr-o cultură ilegală înfiinţată în judeţul Vâlcea. Drogurile erau destinate comercializării în municipiul Craiova, se mai arată în comunicat.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button