Alte sporturi

Rodica Tomoiagă şi Marinela Mirea, convocate de FRA

Pe data de 21 octombrie, antrenoarele secţiei de atletism din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, Rodica Tomoiagă şi Marinela Mirea au fost convocate la sediul Federaţiei Române de Atletism (FRA). Prezenţa celor două profesoare a fost solicitată pentru discutarea calendarului competiţional pe anul 2010 şi pentru a le aduce la cunoştină cerinţele Comitetului Olimpic Sportiv Român în cazul atleţilor Ana Maria Roşianu şi Adrian Mihăescu. „A fost o experienţă foarte interesantă, am lucrat cu antrenorii federali şi am aflat lucruri noi. Am primit mai multe materiale care conţin planurile de pregătire după care trebuie să lucrăm. Pentru că este un an cu multe competiţii, s-au adus în discuţie şi probleme legate de buget”, ne-a declarat Rodica Tomoiagă. Profesoara a precizat apoi că în zilele de 3 şi 4 noiembrie va avea loc Adunarea Generală a FRA, în cadrul căreia se va definitiva calendarul competiţional. Evenimentul se va bucura de prezenţa tuturor sportivilor care beneficiază de burse olimpice şi a antrenorilor acestora (în cazul secţiei de atletism a CNMB: Marinela Mirea şi eleva sa, Ana Maria Roşianu; Rodica Tomoiagă şi sportivul pe care îl pregăteşte, Adrian Mihăescu). (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button