Politica

Robert Schell sărbătoreşte ziua Franţei pe Coasta de Azur

Schell• 15 elevi cu rezultate bune la învăţătură îl vor însoţi pe primar în staţiunea La Bouilladisse, înfrăţită cu oraşul Brezoi

Până acum doar francezii au venit să descopere frumuseţile de pe valea Lotrului. Primarul Robert Schell a decis, însă, că a venit vremea ca şi brezoienii să meargă să viziteze La Bouilladisse, o localitate situată la 10 kilometri de Marseille, pe Costa de Azur, care din anul 2007 este înfrăţită cu oraşul de la poalele Ţurţudanului. Astfel, în perioada 9-15 iulie, 22 de brezoieni îşi vor petrece vacanţa în Franţa. Alături de primarul Robert Schell, între cei care vor merge pe Costa de Azur se regăsesc 15 elevi din cadrul Liceului Teoretic din Brezoi, olimpici sau cu rezultate foarte bune la învăţătură. „Majoritatea copiilor nu au mai ieşit din ţară până acum. Să meargă pe Coasta de Azur, să participe la manifestările ce vor avea loc pe 14 iulie, de ziua Franţei, va fi pentru ei ceva extraordinar. Avem şi noi câteva surprize pentru francezi. Plecăm în Franţa cu purcelul după noi, le vom pregăti gazdelor o seară culinară cu preparate specific româneşti, va fi şi un program artistic, iar Angela Tomaselli va avea o expoziţie de pictură. Eu voi avea un program mai încărcat. Au fost stabilite câteva întâlniri oficiale, cu consulul României din Franţa şi autorităţile locale din La Bouilladisse. La întoarcere intenţionez să-i duc pe copii la Monaco, la Canness şi în câteva locuri încărcate de istorie”, a informat Robert Schell. Altfel, de amintit este faptul că această vacanţă oferită elevilor nu va necesita un efort financiar din partea autorităţilor locale. Nu se cheltuiesc bani din bugetul Primăriei, costurile excursiei fiind suportate de sponsori precum Urban sau Grup Sofianu. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button