Liga Nationala

Rezultat cu repetiţie pentru SCM, cu Rapid

SCM Rm. Vâlcea a încheiat seria de şapte succese la rând, în Liga Florilor. Municipalele nu mai pierduseră din 10 ianuarie, de la confruntarea cu Gloria Bistriţa. Rapid a tăiat elanul trupei de la poalele Capelei. Partida care a avut loc sâmbătă, în Giuleşti, şi care a contat pentru etapa 20, s-a terminat cu acelaşi scor din tur, la 33-32 pentru trupa alb-vişinie. Elevele lui Bent Dahl nu au făcut un joc rău. Debutul partidei le-a fost favorabil. Au condus cu 3-0, 4-1. În minutul 9, gazdele au egalat la 5, prin L. Kanor. Echilibrul s-a menţinut până în minutul 19. Primul mitan s-a încheiat la scorul de 16-14 pentru vicecampioana en-titre. Cel mai mare avantaj al gazdelor a fost de patru goluri, înregistrat, ultima dată, în minutul 45 (scor 25-21), după golul din 7 metri al lui Korsos. Deşi jocul părea încheiat, a urmat o perioadă bună pentru Vâlcea, care a redat speranţa într-un rezultat pozitiv. ”Municipalele” s-au apropiat la un gol de adversară, în minutul 48. Imediat, însă, Maidhof a fost sancţionată cu a treia eliminare şi a primit finalul din tribună. În minutul 50, tot de un gol era diferenţa între cele două (27-26). Wolik a ratat şansa egalării. Kanor a marcat pentru 28-26. Mingea a lovit-o în faţă pe Hosu. Arbitrii au validat golul şi nu au sancţionat jucătoarea gazdelor cu eliminare. Bent a primit avertisment pentru proteste. Apoi Cholevova, Ljepoja au trimis mingea în bară. Kanor a marcat pentru 29-26. Gogîrlă şi Wolik au readus Vâlcea la un punct în spate (29-28, minutul 55), dar o altă sancţiune a destabilizat Vâlcea. Hagman a fost eliminată pentru proteste, Gogîrlă a ratat un 7 metri (mai ratase şi Hagman o aruncare, mai înainte) şi toate speranţele s-au spulberat. Hagman a punctat ultima, pentru 33-32.
Pentru SCM au marcat în Capitală: Wolik (8), De Jong (7), Hagman (5), Maidhof (4), Gogîrlă (4), Ljepoja (3), Zschocke (1). Rapid au înscris prin: O. Kanor (10), Kassoma (7), Korsos (5), Badea (4), L. Kanor (2), Buceschi (2), Janjusevic (2), Ostase (1). Denisa Dedu Șandru a avut 12 intervenţii salvatoare. Partida s-a jucat într-o atmosferă superbă. Vâlcea a fost însoţită în capitală de galerie. La derby-ul din Sala Rapid a asistat şi unul dintre foştii fotbalişti emblematici din Giuleşti, Rică Răducanu.
”Roş-albastrele” au rămas la trei puncte în spatele ocupante locului 4, Brăila, care are o restanţă, cu CSM Bucureşti. Mai sunt şase etape până la final. În următorul joc (sâmbătă, 30 martie, de la ora 17.30) elevele lui Bent Dahl vor înfrunta, în Sala Traian, Minaur Baia Mare.

Articole Similare

Back to top button