Economie

Reţeaua de retail Magazine Diana a inaugurat unitatea cu numărul 66

Amplasat în comuna Lăpuşata, în centrul localităţii Săruleşti, magazinul DIANA cu numărul 66 a fost inaugurat sâmbătă, 23 octombrie. Clienţii au fost întâmpinaţi cu oferte speciale şi cadouri de deschidere. Consecventă strategiei de expansiune, reperelor retailului tradiţional de calitate şi propunându-şi permanent să crească standardele de calitate ale ofertei, ca sortimentaţie şi servicii, reţeaua Magazine DIANA bifează astfel cea de a patra inaugurare de la începutul acestui an. Magazinul are o suprafaţă de vânzare de 270 de metri pătraţi şi dispune de toate facilităţile care îi permit să ofere clienţilor o experienţă de cumpărături cât mai bună, într-un spaţiu modern. Punctele principale de atracţie sunt vitrina asistată şi vitrina self service cu produse şi preparate din carne DIANA, unde clienţii au la dispoziţie o gamă variată de unde se pot aproviziona cu cele mai proaspete produse şi preparate. Noul magazin DIANA propune aproximativ 5.000 de SKU-uri care satisfac o diversitate mare de nevoi de consum – produse food şi non-food, o zonă generoasă de fructe şi legume, o sortimentaţie cu accent pe diversitate, raport corect calitate-preţ, branduri de încredere şi produse sănătoase. Magazinul va funcţiona în timpul săptămânii, de luni până vineri, în intervalul 07:00-21:00, între 07.00 – 20.00 sâmbăta şi între 07.00-18.00, duminica. Cu o experienţă pe piaţa de retail de peste 30 de ani, reţeaua Magazine DIANA operează în prezent magazine în şase judeţe – Vâlcea, Argeş, Dolj, Gorj, Olt şi Dâmboviţa. În perioada imediat următoare este programată deschiderea unui nou magazin în Râmnicu Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button